Prima ședință de consiliu local în sistem videoconferință

Primarul Clujului, Emil Boc, a decis ca ședința din 23 martie a Consiliului Local să aibă loc în format videoconferință.  

Ținând cont de evoluția epidemiologică la nivel național, precum și de prognozele de creștere a numărului de cazuri de infectare în perioada imediat următoare cu coronavirusul SARS-COV-II, se impune, în temeiul dispozițiilor hotărârii nr. 121/2020 a CL, coroborat cu art. 1 din dispoziția nr. 1701/17.03.2020 a primarului municipiului Cluj-Napoca, desfășurarea ședinței CL în format de videoconferință, printr-o platformă online”.

Participarea cetățenilor la ședința CL și posibilitatea de a lua cuvântul fără drept de vot la punctele înscrise pe ordinea de zi, se vor realiza în două modalități. Prima este înscrierea pe site-ul primăriei, completând formularul on-line disponibil la secțiunea serviciul relații cu consiliul și administrație locală.

Aceștia vor primi un link prin e-mail prin intermediul căruia se vor putea conecta la ședință pentru a lua cuvântul la punctul de pe ordinea de zi la care s-au înscris. A doua este prin accesul în sala de sticlă a primăriei, în ziua ședinței, într-un spațiu special amenajat, cu acces la platforma online de videoconferință.

Municipalitatea clujeană își va restrânge de luni programul de relații cu publicul de la mai multe direcții și servicii, programul său fiind, până la încetarea situației de urgență decretate, în intervalul orar 10:00-14:00.

Exit mobile version