Șapte autobuze noi, achiziționate cu bani europeni, vor sosi la Oradea în luna mai

Șapte autobuze noi, achiziționate cu bani europeni vor sosi la Oradea în luna mai

Potrivit anunțului postat pe pagina sa de Facebook de către viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan, luni, 23 martie 2020, a fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect transfrontalier România-Ungaria, care prevede achiziția de către OTL a șapte autobuze (șase autobuze Euro 6 și un autobuz hibrid). Acestea urmează să fie livrate de compania Mercedes și puse în circulație în cursul lunii mai 2020. Orașul partener, Debrecen, va achiziționa patru autobuze.

În plus, prin același proiect se va moderniza sistemul automat de localizare a vehiculelor și vor fi achiziționate 55 de panouri de informare în timp real care vor fi montate în stațiile de transport public”, a anunțat Mircea Mălan.

Acesta a mai precizat că, totodată, se va dezvolta o aplicație pentru telefoanele mobile care să permită planificarea călătoriilor în timp real la nivelul sistemelor de transport public din Oradea și Debrecen.

Exit mobile version