Cine face angajări în plină criză de pandemie Covid-19 în județul Bihor

Cu toate că în această perioadă de stare de urgență multe companii își trimit oamenii în șomaj tehnic, sunt firme care încă mai fac angajări. În județul Bihor, potrivit datelor Agenției Județene de Ocupare și Formare Profesională Bihor, sunt disponibile peste 200 de locuri de muncă. Dintre acestea, 21 se adresează persoanelor cu studii superioare.

Astfel, Nidec angajează administrator baze de date, asistent comercial, inginer cercetare proces, inginer informatician, referent. Eberspaecher angajează inginer producție, planificator și șef de schimb. Plexus Services caută director tehnic, inginer electromecanic proiectant și director departament cercetare – dezvoltare.

Sinteza Oradea angajează inginer chimist și inginer energetician, iar Shinheung Electronics – inginer automatist.

Oferta pentru persoanele cu studii medii sau școală profesională este de 107 locuri de muncă. În ordine alfabetică, se caută: agenți securitate, agenți vânzări, barmani, bucătari, casieri, confecționeri, cosmeticieni, croitori, instalatori, lăcătuși, lucrători comerciali, manipulanți marfă, mecanici mașini și utilaje, operatori producție, ospătari, recepționeri, reglori, șoferi de camion.

Persoanele necalificate au de ales dintre 77 de oferte precum: HORECA, montatori subansamble, construcții, confecții, etc.

Exit mobile version