500.000 de contracte individuale de muncă sunt suspendate. Ministrul Muncii: Suntem pregătiți pentru un milion

O jumătate de milion de contracte individuale de muncă sunt suspendate în prezent, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

Ministrul Muncii a adăugat că statul este pregătit pentru acoperirea indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru un milion de persoane.

„Reglementările pe care noi le-am luat sunt aferente decretului pe care domnul preşedinte l-a emis. În orizontul acestui decret, care înseamnă 16 martie – 16 aprilie, noi ne-am făcut o estimare în două etape. O etapă care ar fi însemnat aproximativ 500.000 de contracte individuale de muncă suspendate, respectiv 1.000.000 (de contracte de muncă suspendate – n. r.). Suntem pe la jumătatea acestui scenariu. Noi ne-am pregătit cu o estimare de 4 miliarde de lei pentru acoperirea unui număr de 1.000.000 de contracte suspendate. Sigur, nu înseamnă că ne aşteptăm ca cifra să rămână aici, doar ne-am pregătit pentru dublul numărului pe care îl avem în acest moment şi suntem atenţi în continuare, pe măsură ce evoluează lucrurile şi discuţiile noastre se reiau, pentru a fi pregătiţi în orice scenariu”, a declarat Violeta Alexandru, la Digi FM.

Ministrul Muncii a explicat că angajatorii care şi-au plasat angajaţii în şomaj tehnic pot depune începând cu 1 aprilie solicitările către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă.

„Statul va plăti (şomajul tehnic, n.r.), nu va plăti niciun angajator urmând ca statul să-i ramburseze banii, ci ei vor veni direct de la stat. De aceea am şi simplificat procedurile prin care angajatorii pot avea acces la aceste resurse. Dacă sunt angajatori cu angajaţi având contracte individuale de muncă, atunci în baza unei cereri şi a unei declaraţii, două modele foarte simple, (…) oamenii vor avea acces rapid la fondurile guvernamentale. Se pot depune începând cu 1 aprilie, oricând în intervalul de până în 15 zile începând din prima zi a lunii aprilie, urmând ca imediat ce se va depune cererea, indiferent că este vorba de AJOFM sau AJPIS, să se proceseze rapid şi să se şi vireze banii pentru angajator, astfel încât, până la jumătatea lunii, aşa cum se întâmplă în practica oricărei companii, să se poată încasa şi banii şi să se poată face şi plăţile de îndată către angajaţi. Pentru angajaţii cu contracte individuale de muncă, având în vedere că statul acoperă şi contribuţiile la salariile acestora, plata se va face la angajator, urmând ca acesta să îi vireze în trei zile banii şi să plătească toate contribuţiile acoperite din resursele statului pentru salariile acestora, astfel încât ei (angajaţii – n. r.) să aibă continuitate în această perioadă”, a precizat Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

Ministrul Muncii a adăugat că vor exista controale la angajatorii care primesc şomajul tehnic de la stat, dar doar după încheierea crizei actuale.

Foto: semprespain.es

Exit mobile version