POZITIV TB: Claudia Burghelea, Director Marketing Dacia Plant – „Vânzările nu au fost afectate. Noi chiar am angajat 30 de oameni care ar fi intrat în șomaj”

Tags:

Criza provocată de Covid-19 îi determină pe oamenii de afaceri locali să se dezvolte mai mult, iar pe ceilalți să le susțină produsele. „Această criza ne-a arătat că putem fi mai adaptabili, mai flexibili și mai concentrați pe ceea ce facem. E o lecție importantă pe care o vom aplica și pe viitor”, ne spune Claudia Burghelea, Director de Marketing al companiei brașovene Dacia Plant.

Într-un nou interviu pentru rubrica „POZITIV TB”, reprezentanta companiei Dacia Plant ne vorbește despre măsurile luate în contextul pandemiei, dar și despre cum a reușit Dacia Plant să evite efectele economice negative ale crizei până în prezent. Dimpotrivă, compania a reușit să angajeze între timp încă 30 de persoane, care altfel ar fi intrat în șomaj.

Cum este organizată activitatea companiei Dvs. acum; ce măsuri ați luat în contextul crizei pentru continuarea afacerii, dar și pentru protecția angajaților?

Noi mereu am pus pe primul loc siguranța angajaților noștri și respectul pentru consumatorii produselor noastre, motiv pentru care multe dintre măsurile pentru protecția acestora au fost implementate cu mult timp înaintea contextului actual. Nouă ne place să fim prevăzători și lucrăm cu strategii pe termen lung și strategii de criză după care ne ghidăm periodic, motiv pentru care acest context nu ne-a prins total nepregătiți; atât din punct de vedere logistic, materii prime, cât și siguranța angajaților. Măsurile pe care le-am implementat, încă dinainte ca acestea să fie obligatorii, au vizat protecția angajaților noștri și au constat în: implementarea telemuncii acolo unde a fost posibil, am adăugat încă două schimburi în producție astfel că interacțiunea între oameni să fie cât mai restricționată, transferurile între secțiile de producție și depozite și invers se fac prin intermediul boxelor sau depozitelor de mână, am amenajat spații separate de luat masa pentru fiecare departament/secție, iar în majoritatea departamentelor se vine la muncă alternativ astfel încât să fie limitată interacțiunea umană.

Din punct de vedere al activității, ne-am păstrat fluxul de muncă, însă comunicăm mai mult prin email-uri, avem ședințe prin Skype și suntem foarte prevăzători să nu lăsăm acest context să afecteze calitatea muncii pe care o prestăm.

Schimbă această criză modul cum veți activa în viitor? În ce fel?

Această criză afectează pe toată lumea într-un fel sau altul. Noi vom rămâne loiali crezului nostru, acela de a face lucrurile bine, indiferent de context. Din dorința de a ajuta, în ultima lună ne-am redirecționat activitatea către producerea unui gel igienizant cu argint coloidal și 70% alcool, Vrem să fim alături pe cât posibil de români prin toate mijloacele posibile. Lansarea acestui gel a presupus un efort considerabil din partea intregii echipe, dar când mobilizarea este generală spre un bine colectiv, atunci se găsesc soluții indiferent de cât de dificilă este problema.

Această criza ne-a arătat că putem fi mai adaptabili, mai flexibili și mai concentrați pe ceea ce facem. E o lecție importantă pe care o vom aplica și pe viitor.

Totodată, aceasta ne arată că trebuie să dezvoltăm și să încurajăm partenerii locali să se dezvolte, deoarece tot ce vine din import are o întârziere foarte mare și unele materii prime au fost complet blocate, ceea ce a pus România într-o situație foarte dificilă.

Ați reușit până acum să estimați impactul economic al pandemiei Covid-19 asupra companiei Dvs.?

Deocamdată, vânzările nu au fost afectate, noi chiar am decis să angajăm încă 30 de oameni care ar fi intrat în șomaj. Altfel, dar estimăm că impactul economic se va resimți în viitorul apropiat, dar așa cum spuneam mai sus vom face în așa fel încât să ne adaptăm. Deocamdată ne concentrăm pe prezent, deoarece avem încă multe planuri de implementat.

Ce rol ar trebui să aibă Guvernul și ce măsuri concrete ar trebui luate de autorități pentru a sprijini companiile și mediul de afaceri din România?

Noi nu am avut și nu vom avea niciodată implicații politice. Am pornit de la o investiție de 100 dolari acum 18 ani și am făcut totul pe propriile noastre forțe. Am preferat să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut și nu pe ce ar trebui să facă alții. Considerăm că este mai sănătos așa.

Care credeți că vor fi efectele acestei crize asupra companiilor românești din domeniu și ce particularități există în acest sector?

Domeniul în care noi activăm este unul extrem de dinamic, atât din punct de vedere legislativ, cât și concurențial. Provocări au existat mereu și cu siguranță vor mai exista. Considerăm că adaptabilitatea, flexibilitatea și seriozitatea vor face diferența pe viitor.

Putem contura deja imaginea relațiilor de afaceri din perioada post-criză?

Greu de spus. Așa cum această pandemie a venit dintr-o dată, orice se poate întâmpla, nu avem nicio certitudine.

Ce sfaturi le puteți da antreprenorilor din România?

Noi nu dăm sfaturi, noi facem. Fiecare business are particularitățile lui și nu suntem noi a toate cunoscători. Noi căutăm să ne uităm la bucățica noastră și să facem ce știm mai bine: produse 100% naturale!

Exit mobile version