RER Vest va colecta deşeurile din 25 de comune din Zona Metropolitană Oradea

 

Joi, 23.04.2020, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect, Bujor Chirilă, și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, au semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate pentru lotul 1B. Câștigătorul licitației, RER Vest S.A., va colecta, va transporta și sorta deșeurile de pe raza a 25 de comune din zona metropolitană extinsă, și anume: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu.

„Contractul a fost semnat pe o perioadă de 8 ani, la valoarea de aproximativ 40.000.000 lei fără TVA. Operatorul va trebui să facă anumite investiții, în mașini, pe care trebuie să le amortizeze. Pentru zona 1B s-a estimat o cantitate de 20.000 tone/an de deșeuri, a spus directorul A.D.I. Ecolect, Bujor Chirilă.
Exit mobile version