Medicii români întorși din Italia au adus cinci ventilatoare pulmonare donate de Papa Francisc Spitalului din Suceava

Sâmbătă, 25 aprilie 2020, s-au întors din Italia cei 15 medici si asistenți români, care timp de două săptămâni i-au ajutat pe colegii de la un spital din Lombardia la tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

Aceștia au fost întâmpinaţi, la aterizare, de Ludovic Orban şi de Raed Arafat.

Am ţinut în mod special să fiu prezent aici la revenirea în ţară a formidabilei echipe de medici, asistente care în mod voluntar au lucrat în Italia o perioadă de 17 zile şi prin solidaritate au fost alături de cadrele medicale din Italia şi de pacienţii italieni în bătălia contra COVID-19. Le transmit respectul, aprecierea mea şi le mulţumesc enorm pentru faptul că au transmis o imagine extrem de frumoasă despre România, nu numai în Italia, ci la nivel european. Îi felicit şi le doresc succes în carieră”, a spus premierul Ludovic Orban.

Medicii români au adus cu ei cinci ventilatoare pulmonare pentru bolnavii de Covid-19 internaţi la spitalul din Suceava, donate de Papa Francisc.

Exit mobile version