Germanii de la E.ON finanțează două spitale din Cluj

Categorii: Energie, Ultimele știri

Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuţă și Spitalul Județean de Urgență din Cluj Napoca au primit sprijin financiar din partea grupuluiE.ON pentru achiziționarea de materiale de protecție și echipamente medicale necesare în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Cele două unități medicale cu renume în domeniul sănătății și cercetării, cu 4.000 de angajați și o capacitate de 2.100 paturi vor putea achiziționa teste, reactivi și consumabile pentru detectarea infecției cu Covid-19, combinezoane, mănuși, seringi, măști, ochelari de protecție, soluții dezinfectante, precum și alte materiale, echipamente și dispozitive medicale necesare pentru gestionarea cazurilor.

“Încă de la declararea pandemiei am început să sprijinim spitalele din România pentru a face față acestei lupte dure cu noul coronavirus”, a declarat Manfred Paasch, directorul general al E.ON România.

Companiile E.ON din domeniile distribuției și furnizării de energie electrică și gaze naturale au alocat 500.000 de lei pentru susținerea spitalelor care au nevoie urgentă de aparatură de specialitate pentru tratarea bolnavilor și de echipamente de protecție a personalului medical.

Încă de la debutul pandemiei, prima acțiune a fost dedicată Spitalului Clinic Județean Mureș care a primit sprijin pentru achiziția unui echipament complet de testare, specific pentru Covid-19. Astfel de donații au mai fost făcute și pentru alte spitale, în zona Transilvaniei fiind sprijinite unități din Deva, Satu Mare și Arad.

Exit mobile version