Tetarom aruncă pe piață spații de business de 70 milioane lei

A fost lansată licitația publică pentru închirierea unor spații de business din incinta Parcului Industrial Tetarom 1 din Cluj-Napoca.

Consiliul Județean (CJ) Cluj și Tetarom, societate în cadrul căreia acesta deține calitatea de acționar majoritar, au anunțat lansarea unei licitații publice în vederea închirierii mai multor spații de depozitare și birouri situate în incinta acestuia, imobile a căror suprafață utilă se ridică la 8.000 mp.

„Ceea ce urmărim este să închiriem cât mai repede aceste spații ultramoderne pe care le-am edificat cu bani europeni, pentru a da, astfel, un nou imbold economiei clujene”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe. Ofertele investitorilor interesați pot fi depuse până în iunie.

Procedura vizează închirierea a trei clădiri edificate în cadrul proiectului cu finanțare europeană derulat de CJ, în valoare totală de 70 de milioane de lei, imobile care au fost recent date în administrare societății Tetarom.

Urmează a fi închiriate 50 de spații cu suprafețe cuprinse între 30 și 80 mp, dispuse într-o clădire de birouri ultramodernă cu cu cinci etaje și clasa energetică A, nouă compartimente, de 297-321 mp, aflate în hala de depozitare 1, respectiv alte opt compartimente, de 178-236 mp, situate în hala de depozitare 2.

Exit mobile version