Agenția Nord-Vest a semnat contracte europene de 23 de milioane

Trei contracte pe fonduri europene pentru beneficiari din Cluj și Bihor au fost semnate la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca va beneficia de reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale din parcul dendrologic Arcalia (foto) prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Obiectivul este creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și cu sectoarele economice competitive.

Perioada de implementare este de 92 luni, până în 2023, iar valoarea totală a proiectului, de 12,3 milioane de lei, din care sprijinul financiar nerambursabil din Fondul European de Devoltare Regională (FEDR) este de 10,3 milioane de lei.

Pentru municipiul Dej a fost semnat contractul aferent proiectului de construire și dotare a centrului cultural-recreativ și îmbunătăţirea spațiilor publice urbane din cartierul Dealul Florilor. Proiectul este implementat în 62 de luni, având o valoare de 15 milioane de lei, dintre care 12,7 milioane din FEDR.

Reabilitarea, modernizarea și dotarea spațiilor Bibliotecii Municipale Ioan Munteanu va fi realizată în localitatea Marghita (județul Bihor) pentru a crea un centru cultural recreativ, modernizarea parcului central și realizarea culoarului pietonal de legătură în zona centrală pentru a integra zona cultural socială centrală a municipiului. Proiectul care se derulează până în 2022 este evaluat la 4,9 milioane de lei.

Exit mobile version