Superbet a donat echipamente de protecție pentru spitalele Clujului

Grupul Superbet a donat echipamente de protecție și biocide pentru 30 de spitale din România, printre care și două din Cluj – Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

“Ca fost medic chirurg, știu câtă nevoie este într-un spital de orice ajutor, mai ales într-o situație de criză. Mă bucur pentru că suntem parte din acest efort național de ajutorare a sistemului medical și mulțumesc echipei noastre pentru implicare, atât în București cât mai ales în cele 23 de orașe în care vor ajunge aceste kituri”, a declarat Augusta Dragic, președintele Fundației Superbet.

Ȋn Cluj, echipamentele de protecție (măști, combinezoane, capeline, viziere, costume biochimice și halate) și biocidele au fost livrate de ambasadorul regional al Superbet, Mirel Alexa, organizatorul Sports Festival, ȋmpreună cu echipa locală Superbet, care s-au alăturat campaniei, ca voluntari.

“Toți producătorii și furnizorii la care am apelat sunt companii românești care au reușit să servească această nevoie acută de echipamente de protecție”, a concluzionat Andreea Paul, președinte INACO, organizație care a intermediat donația.

Superbet este este lider național din industria de Betting & Gaming. Compania fondată în 2008 are 3.500 de angajați și 1.200 de agenții în România.

Exit mobile version