Operatorul național Transgaz va gestiona gazoductul Maramureș – Moldova

Categorii: Energie, Ultimele știri

Lucrările de construire a gazoductului de 86 km Sarasău – Sighetu Marmației – Borșa vor demara în cel mai scurt timp, a informat executivul județean din Maramureș.

Mihai Leahu, directorul departamentului de proiectare și cercetare al Transgaz, a arătat că s-a luat deja decizia în interiorul companiei ca această conductă, care pleacă de la Sarasău și vine spre Borșa, să fie o investiție a operatorului de stat, iar proiectul să fie declarat de importanță națională.

“Avem intenția de a uni Maramureșul cu Moldova, fapt pentru care această conductă va continua până la Iacobeni, unde se va lega de conducta Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, declarată deja de importanță națională”, a declarat Mihai Leahu.

Proiectul magistralei de gaze a căpătat acest statut în ședința de guvern din 27 mai, administrația județeană considerându-l drept unul extrem de important pentru dezvoltarea viitoare a comunităților.

În paralel cu acest proiect al Transgaz, care va investi sume importante, Maramureșul va avea și un parteneriat, în cadrul Asociației de Dezvoltare pentru introducerea gazului în județ, între consiliul județean și administrațiile locale.

Proiectul a fost foarte amplu, pentru că se derulează în zona de parc Natura 2000, de parcuri naționale, de zone unde se găsesc situri arheologice, terenuri agricole și silvice. Toate acestea au necesitat o muncă în timp din partea fiecărei instituții a statului pentru a obține avizele.

Exit mobile version