Casa George Pop de Băsești va reintra în circuitul turistic

Categorii: Turism, Ultimele știri

Societatea Borodi Construct se află la finalul proiectului de reabilitare a Casei Memoriale George Pop de Băsești care va fi redată circuitului turistic și cultural.

Casa memorială este în administrarea Primăriei și a Consiliului Local Băsești și a beneficiat, după o îndelungată insistență, de finanțare guvernamentală pentru consolidare și reabilitare ca monument istoric de importanță națională.

Proiectul, de o mare complexitate, având în vedere problemele grave legate de starea de sănătate a edificiului, a fost demarat la începutul anului 2019.

Borodi Construct Budești, societate autorizată în domeniul restaurării monumentelor istorice, a fost desemnară drept câștigătoare a licitației, alocând o echipă de lucru cu muncitori și ingineri.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (MJIA) Maramureș este implicat în acest proiect care, în final trebuie să redea Băseștiului, Codrului, Maramureșului, și țării întregi, un muzeu memorial de referință națională.

În 2018, în contextul apropiatei începeri a lucrărilor de reabilitare-restaurare a edificiului, MJIA a retras bunurile culturale mobile din incinta casei, o bună parte fiind valorificate în expoziții temporare organizate la sediul instituției din Baia Mare.

După finalizarea lucrărilor de reabilitare, aceeași echipă de specialiști s-a deplasat la Băsești pentru a demara operațiunea inversă, respectiv de a pune la locul lor piesele de mobilier pentru a crea atmosfera de altădată din această reședință.

“Deși cunoșteam proiectul și am urmărit derularea sa în diferite etape, cu toții am fost surprinși, plăcut desigur, de uriașa schimbare, mai ales că aveam încă proaspete în memorie imaginile de altădată. Acest demers urmărește practic să arate respectul și considerația noastră față de istoria, personalitățile și valorile autentice ale românilor”, arată reprezentanții MJIA.

În perioada următoare vor fi puse la punct detaliile legate de informațiile documentare care vor fi oferite publicului vizitator, de reconstituirea, atât cât este posibilă, a ambientului de altădată a acestei case în care s-au întâlnit personalități care au influențat destinul națiunii.

Pentru realizarea acestor obiective MJIA colaborează cu Primăria Băsești și cu instituții de cultură precum Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj-Napoca, unde se păstrează un valoros fond documentar despre revoluționarul român. 

Exit mobile version