Două noi creșe promise în municipiul Satu Mare

Tags:
   În lipsa unor mari proiecte de anvergură pentru dezvoltarea social economică a municipiului Satu Mare, localnicii se mulțumesc și cu aceste realizări ale edililor locali. De remarcat că și acestea s-au realizat la presiunea populației prin „condica de sesizări și reclamații”, pentru cine își mai aduce aminte.
   Așadar, conform celor declarate de Biroul de presă al municipiului Satu Mare, „Primăria înființează două noi creșe în municipiul Satu Mare. Continuăm investițiile în educație! Datorită numărului mare de solicitări din partea părinților, Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială și Centrul de Creșe vor deschide două creșe noi, una pe str. Dâmbovița nr. 2 și una pe str. Wolfenbüttel nr.8-10.”
   Cum ne-am obișnuit acestea deocamdată sunt doar promisiuni, în ședința de joi, 25 iunie, urmând ca proiectul să fie supus votului consilierilor locali. De remarcat că aceste două creșe ar crea 60 de locuri de muncă (20, respectiv 40) care pe lângă cele 62 de locuri de muncă înființate în ultimii doi ani în acest sector (creșe) abia ar întregi un număr de noi locuri de muncă format din trei cifre.
   Tot la capitolul promisiuni se află cam de mult timp și proiectul finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2016 – 2020 prin care se dorește reabilitarea creșei „Punguța cu 2 bani”.
Exit mobile version