Strategia de smart city a Zalăului, adaptată la fondurile europene

Categorii: Județe, Ultimele știri

Proiectele de dezvoltare a municipiului Zalău propuse în strategia regională de mobilitate și smart city au fost analizate de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).

O echipă a ADRNV, autoritate intermediară de implementare a fondurilor europene pentru municipiul Zalău, a avut o întâlnire cu reprezentanții municipalității din reședința de județ a Sălajului.

Cu această ocazie, a fost parcursă lista proiectelor eligibile pentru finanțare în noul exercițiu financiar 2021-2027 și au fost stabilite principalele domenii care necesită adoptarea unor măsuri și implementarea de proiecte în acest sens.

Noile proiecte de dezvoltare a orașului cu fonduri europene vizează domenii ca mobilitate urbană, transport public, managementul traficului, eficiență energetică clădiri publice și rezidențiale, strategie de digitalizare și proiecte smart city.

“Am acordat și acordăm în continuare atenție sporită întâlnirilor pe care le avem cu ADRNV și consider că proiectele cu finanțare din fonduri europene sunt motorul dezvoltării comuntății noastre. Am analizat câteva din elementele specifice sesiunii de finanțare 2021-2027 și propunerile de proiecte ale Zalău pentru această sesiune”, spune viceprimarul Teodor Bălăjel.

Municipiul a concretizat în ultimii trei ani 28 de proiecte de investiții pe fonduri europene, în valoare de peste 100 de milioane de euro. Reședința de județ a Sălajului a obținut locul doi în 2018 în Regiunea Nord-Vest pentru numărul mare de proiecte depuse pe fonduri europene.

Exit mobile version