Sute de antreprenori lansați în Ardeal printr-un proiect european

Un proiect cu finanțare europeană promovat de Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară va facilita dezvoltarea spiritului antreprenorial și accesul pe piața muncii pentru 660 de persoane din Ardealul de Nord.

Activitățile derulate de Sindalimenta au început în 2018 și se vor finaliza în 2021, fiind în parteneriat cu Euro-Link Consultants, Clubul Sportiv Aqua 1969, Asociația Megline. 

Proiectul oferă șanse pentru antreprenori și afaceri durabile și se desfășoară în Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița-Năsăud. Obiectivul vizat constă în creșterea gradului de ocupare, facilitarea accesului pe piața muncii și dezvoltarea spiritului antreprenorial. 

Acesta va fi concretizat prin măsuri integrate de antreprenoriat, orientate pe creșterea mobilității și a gradului de ocupare a persoanelor șomere, inactive, inclusiv a înființării și dezvoltării unor activități independente nonagricole în zonele urbane din Regiunea Nord-Vest

Unul dintre obiectivele specifice vizează dezvoltarea performantă și creșterea sustenabilității a 80 de întreprinderi, generarea unui management performant și consolidarea sectorului antreprenorial la nivel regional.

Antreprenorii învață cum să facă o afacere de tip startup sustenabilă, să își majoreze numărul de clienți și să îi fidelizeze pe cei existenți și facă firma profitabilă. În cadrul proiectului la Cluj au fost deja înființate 19 afaceri.

Exit mobile version