Managerii din industrie, comerț și construcții, optimiști pentru revenirea economică

Potrivit unei anchete de conjunctură realizată de către Institutul Național de Statistică (INS) pentru perioada iulie – septembrie industria, comerțul și construcțiile au tendință de revenire.

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +11%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra creștere accentuată (sold conjunctural +49%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare de mașini, utilaje și echipamente se va înregistra scădere (sold conjunctural -18%).

Referitor la numărul de salariaţi, se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -13% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%).

În activitatea de construcţii, potrivit estimărilor din luna iulie 2020, se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +23%). Managerii estimează creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +10%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +8%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +3%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +23%).

Anchetele s-au efectuat pe baza unor eşantioane reprezentative în domeniul industriei prelucrătoare (2.382 agenţi economici), construcţiilor (1.255), comerţului cu amănuntul (2.490) şi serviciilor (2.860). Mărimea eşantioanelor a fost stabilită astfel încât eroarea de estimare maxim admisă să fie de ±5% la nivel total sector.

Exit mobile version