Nou magazin Ikea de la Timişoara, aşteptat să fie deschis în cursul anului viitor

Categorii: Județe, Real Estate

Noul magazin Ikea din zona Timişoara este aşteptat să se dechidă anul viitor, în comuna periurbană Dumbrăvița. Investiţia a primit certificatul de urbanism, iar acum urmează şi emiterea autorizaţiei de construcţie.

Primăria Dumbrăvița, localitatea periurbană a Timişoarei, a emis, la cererea S.C. IKEA România S.A., certificatul de urbanism pentru amenajarea acceselor auto pietonale, a spațiilor verzi, a lucrărilor de rețele edilitare, a semnalelor publicitare, branșamente, sistematizări verticale, amplasare post trafo, organizare de șantier și operațiuni cadastrale notariale. Emiterea certificatului de urbanism este prima etapă în procesul de materializare a unei investiții de o asemenea anvergură pe raza Dumbrăviței.

Magazinul va fi situat pe terenul dintre bulevardul Petre Țuțea și DN283 Timișoara-Arad.

Timişorenii vor putea efectua cumpărături de produse realizate sub sigla producătorului suedez Ikea, cel mai probabil din cursul anului 2021.

„Am primit o veste excelentă de la primarul comunei Dumbrăvița, Victor Malac, împreună cu care derulăm proiecte majore. Primăria Dumbrăvița a emis Certificatul de Urbanism pentru ridicarea celui de-al treilea magazin IKEA din România. Următorul pas este autorizația pentru construire!”, a anunţat Călin Dobra, şeful Consiliului Judeţean Timiş.

Cel mai probabil, investiţia va fi finalizată anul viitor.

„Sunt convins că, odată realizată, va da un impuls economiei și va fi și pe gustul timișenilor, și nu numai, pasionați de mobila produsă de IKEA. Cel mai probabil, magazinul se va deschide anul viitor”, a mai spus Dobra.

Dorinţa suedezilor de a deschide un asemenea magazin în Timişoara durează încă din anul 2017.

Exit mobile version