“Autostrada Iernut – Chețani va fi funcțională în câteva zile”

Peste câteva zile Compania Națională de Administrate va da în trafic cei 18 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre localitățile mureșene Iernut și Chețani, susține ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Acesta a participat, în comuna Marca, din județul Sălaj, la semnarea contractului pentru proiectare și execuție din Subsecțiunea 3B5, Nușfalău – Suplacu de Barcău, de 13,5 km. Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, ai CNAIR, dar și ai constructorului sau invitați speciali. Este cel de-al patrulea contract semnat în acest an pentru secțiuni din A3.

În iunie a fost semnat la Zalău contractul pentru proiectarea și execuția  secțiunii 3B2, cuprinsă între Zimbor si Poarta Sălajului, de 12 km, în acest an fiind semnate contractele pentru execuția lotului 1, Târgu-Mureș – Ungheni, plus drumul de legătură și pentru proiectarea și execuția secțiunii Chiribiș – Biharia.

În  această lună vom da în trafic 25 de km din A3, după ce am dat în trafic cei 5,3 km de autostradă între Borș-Biharia – inclusiv un nou punct de trecere a frontierei Borș 2, iar peste câteva zile vom da în trafic și cei 18 km între Iernut și Chețani. De asemenea, am anunțat câștigătorul licitației pentru execuția celor 30 km de autostradă între Nădășelu – Zimbor, fiind cu un pas mai aproape de semnarea contractului și pentru această secțiune”, a declarat Bode.

Cum se prezintă proiectul A3

– 25 km dați în trafic în această lună
– 25 km pe care se lucrează
– 55 km cu contracte de proiectare și execuție semnate
– 30 km în etapa de contestație (10 de zile până la semnare)
– 67 km în procedură de achiziție publică

Exit mobile version