Localitatea Rimetea, din județul Alba, așezată în depresiunea Trascăului, la cam 25 de kilometri distanță și de Turda și de Aiud, a devenit în ultimul deceniu jumate unul dintre cele mai frumoase și vizitate situri vernaculare specifice civilizației rurale transilvănene.
Valoarea acestuia a fost recunoscută și prin acordarea în 1999 a Premiului Europa Nostra al Comisiei Europene, fiind singura localitate din România care se bucură de acest succes până azi. Satul, în care mai există case din secolul al XVII-lea, are o structură arhitecturală, un stil creat în secolul XIX printr-un sincretism discret al modelelor de casă secuiască și săsească, care se particularizează prin eleganță. Cele mai multe case din cele cam 300 din localitate, au fost construite după devastatorul incendiu din 1870.
Pentru satul Rimetea este specific tipul de „casă înaltă”, apărut din rațiuni practice în zonele în care oamenii se ocupau cu meșteșugăritul, iar o parte din locuință avea rol de atelier. Demisolul casei servea de regulă și de atelier, accesul la stradă fiind de mare importanță, dar acesta era folosit și pe post de pivniță pentru depozitarea alimentelor și băuturii. Casele au statura înaltă a celor săsești, însă fațadele nu sunt lipite prin porți de zid de înălțimea caselor, precum la sași. Casele sunt separate prin curți, iar porțile joase, care se ridică la cam jumătate înălțimea caselor, permit vederea etajului superior. Ferestrele cu bolți sunt protejate de obloane exterioare din scândură, vopsite în verdele secuiesc specific. Casele se remarcă prin zugrăveala pereților exteriori în alb, ceea ce dă o notă curată de eleganță și simplitate.
În îndelunga lui existență de peste 700 de ani, satul a traversat perioade succesive de înflorire și degradare legat de activitățile economice specifice zonei. Fiind o zonă bogată în zăcăminte de fier, s-a dezvoltat foarte mult meșteșugul fierăritului, localitatea căpătând în 1493 rangul de târg, pentru ca la 1666 să ajungă oraș. Activitatea de bază care a dus la această dezvoltare spectaculoasă era metalurgia. În anul 1716, când Transilvania ajunsese deja sub administrație austriacă, în Rimetea funcționau 16 cuptoare de topit minereu și 16 ciocane hidraulice. Orașul devenise unul dintre principalele centre metalurgice din Transilvania, calitatea uneltelor agricole produse în atelierele din Rimetea fiind excepțională, încât acestea se vindeau în toate centrele mari din provincie de la Brașov, Bistrița și Arad până la Debrecen. Epuizarea zăcămintelor, lipsa materiei prime, precum și concurența făcută de prin secolul al XIX-lea de topitoriile de la Reșița și Hunedoara, au dus treptat la încetarea activității industriale în orașul Rimetea. O parte a populației a părăsit orașul, iar cei care au rămas au fost nevoiți să-și câștige existența din munca în mici ateliere, agricultură, morărie, negoț. În sat încă funcționează și astăzi o moară pe apă veche de 200 de ani.
Fundația Transylvania Trust a derulat un proiect de reabilitare a patrimoniului localității în anul 1996, prin care invita proprietarii de locuințe să renoveze și restaureze casele duă modelul original și cu materiale naturale, păstrând calitatea și stilul originale. În jur de 140 de proprietari de case au aderat la proiect, participând cu muncă și fonduri proprii la procesul de reabilitare, cu suport financiar din partea fundației. Poate că satul Rimetea este cel mai bun exemplu de transformare a unui capital cultural în afacere. Agroturismul a ajuns principala sursă de venit în localitate, iar de la un an la altul numărul turiștilor este în creștere, cea mai mare parte venind din Ungaria, Austria, Germania, Cehia, Olanda, Belgia.
Va urma…
Vianu MUREȘAN
(Din ediția specială a Transilvania Business Nr. 86 – „ENJOY TRANSYLVANIA!” – Mai/Iunie 2019)
