O bijuterie din Cluj, în finala unui concurs mondial de design

Categorii: Comerț, Ultimele știri

Proiectul Casei de Bijuterii Sabion (CBS) din Cluj-Napoca a ajuns în faza finală a competiției care are loc în Marea Britanie. 

“CBS se numără printre finaliști la categoria retail design în cadrul marelui concurs internațional de design interior organizat de SBID, la Londra” au anunțat reprezentanții rețelei de bijuterii. Locația cu un design inedit este situată în complexul Iulius Mall, din Cluj Napoca.

Bazele CBS au fost puse la Târgu-Mureș, ca o mică afacere de familie, dintr-o mare pasiune. Aceasta a rămas o afacere românească de familie, care angrenează în activitatea ei şi soţi, fini, prieteni şi nepoţi, specializaţi pe segmente diferite.

În cadrul atelierelor din Tîrgu Mureş există bijutieri cu zeci de ani de experienţă pe tărâmul prelucrării metalelor nobile, designeri, gravori, toreuţi, cizelori. Personalul a urmat cursurile de bijutieri profesionişti şi gemologi ale Institutului Gemologic American.

Exit mobile version