Wizz Air și-a anulat maratonul de la Cluj

Categorii: Sport, Ultimele știri

Ediția fizică de anul acesta a Wizz Air Marathon 2020 s-a anulat din motive ce țin de siguranța participanților, partenerilor, voluntarilor, publicului și organizatorilor. 

“Ediția a 10-a a evenimentului, inițial programată pentru aprilie 2020, iar apoi amânată pentru 7-8 noiembrie, va avea loc, în varianta sa fizică, în aprilie 2021 (la o dată ce urmează să fie comunicată)”, au anunțat organizatorii.

Runners Club, sponsorul oficial Wizz Air și Primăria Cluj-Napoca au luat decizia în contextul în care nu pot avea certitudinea că evenimentul se poate desfășura în cele mai sigure condiții, dată fiind situația creată de pandemie, dar și pentru a împiedica extinderea ei în România.

”Considerăm că, în condițiile speciale ale acestei perioade, evenimentele care presupun participarea unui număr mare de alergători, chiar și în situația respectării tuturor normelor de siguranță sanitară, implică riscuri ce pot depăși capacitatea de control a oricărui organizator”, a declarat organizatorul Horațiu Morar.

Partenerii au optat, pentru toamnă, la o ediție virtuală a competiției, în care participanții recurg la curse individuale, separate. Înscrierile la evenimentul fizic vor fi reportate pentru ediția din 2021, altă variantă fiind returnarea 75% din taxa de participare.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România ca număr de pasageri, cu 9 milioane de oameni transportaţi în 2019, a anunţat o nouă rută de la Cluj la Liverpool John Lennon (Anglia). Cu această nouă rută, Wizz Air ajunge la 32 de destinaţii ope­rate de pe Aeroportul Cluj. 

Exit mobile version