Patronatele bihorene cheamă candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor la dialog

Candidații la primăria Oradea și președinția Consiliului Județean Bihor sunt chemați de patronatele locale să-și exprime ideile într-un dialog față în față. „Dorind să se implice în actul decizional de la nivelul comunității bihorene, să participe activ la luarea deciziilor, să fie consultate și implicit să cunoască, înainte de scrutinul local, modul în care toți candidații la cele două funcții importante vor colabora, în mod concret, cu reprezentanții mediului de afaceri bihorean, Federația Patronilor Bihor, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Bihor, Consiliul Local al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Oradea, Asociația Cluster Zepher, Colegiul Farmaciștilor din Județul Bihor, Asociația Camera de Comerț și Industrie Româno Maghiară Carpatia, Casa de Comerț a Ungariei Biroul Regional Oradea, Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România – filiala Crișana, Asociația Județeană a Crescătorilor și Lucrătorilor în Reproducția Animalelor și Colegiul Medicilor din Județul Bihor, sub înaltul patronaj al Uniunii Naționale a Patronatului Român, organizează în data de 22 Septembrie 2020, în Sala 4 a Cetății Oradea, Corpul C, etaj 2 tradiționalul dialog dintre reprezentanții mediului de afaceri, corpurile profesionale și candidații la funcția de primar al Municipiului Oradea, respectiv de președinte al Consiliului Județean Bihor”, se precizează în invitația patronatelor.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

10:30 – 12:30 Dialogul cu candidații la funcția de primar al Municipiului Oradea;

12:30 – 13:00 Pauză;

13:00 – 15:00 Dialogul cu candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor.

Organizatorii transmit că prezența în sală se va face doar cu respectarea normelor igienico-sanitare impuse de perioada prin care trecem.

Exit mobile version