Infrastructură de transport de 10 milioane de euro la Câmpia Turzii

Municipalitatea din Câmpia Turzii a acordat autorizația de construire pentru proiectul de infrastructură de transport și măsuri de mobilitate alternativă.

Investițiile programate în localitatea clujeană se cifrează la aproape de 10 milioane de euro. Proiectul presupune asfaltari de străzi, trotuare, piste de biciclete, stații de autobuz, monitorizare trafic, introducere de cabluri în subteran, achiziții de autobuze. Lucrările vor începe cu str. Republicii, intrarea dinspre șoseaua principală, și vor continua cu str. Aurel Vlaicu.

Acesta este cel mai valoros proiect cu finanțare europeană semnat vreodată de Primăria Câmpia Turzii. Câștigătorul procedurii de licitație a fost declarat asocierea dintre Electrogrup Cluj, Urban Scope, cu subcontractantul Next Bike.

Perioada de proiectare și execuție a lucrării este de 20 de luni, din care două luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Până în vara anului 2022, toate străzile prevăzute în contract sunt programate să aibă carosabil nou și garantat, trotuare la standarde europene și piste de bicicliști.

Printre lucrările programate se numără reabilitarea carosabilului, modernizarea trotuarelor, proiectarea și execuția de piste bicicliști, sistem de închiriere de biciclete, 45 de stații de transport public moderne, trecerea cablurilor de iluminat în subteran, hub intermodal la gară, sediu de mentenanță pentru flota de autobuze.

Exit mobile version