Banca Transilvania va susține viitorii manageri de fermă din Ardeal

Societatea bancară din Cluj se va implica în dezvoltarea educaţiei în agribusiness şi în creşterea afacerilor de familie din domeniu prin lansarea programului Agro Intergeneration, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV).

Cei doi parteneri pregătesc terenul pentru viitorul agriculturii în România prin cursuri de dezvoltare a competenţelor în domeniul tehnologiei, managementului şi marketingului. Angajamentul BT este să contribuie la repoziţionarea agriculturii prin educaţie, finanţare, creşterea tehnologizării şi a specializării.

“Modernizarea agriculturii înseamnă ca antreprenorii să fie tot mai mult în zona de monitorizare a tehnologiei, iar utilajele şi maşinile să fie cele care lucrează. Efectul este o productivitate mai mare și un impact mai mic asupra mediului. În acest context, educaţia în agribusiness şi susţinerea spiritului antreprenorial sunt esenţiale pentru creşterea afacerilor de familie”, conform BT.

Cei 22 de cursanţi din programul Agro Intergeneration fac parte din familii care sunt clienţi BT agribusiness, implicaţi în business-ul părinţilor, în 16 judeţe. Programul se derulează pe parcursul unui an universitar, pe module despre gestiunea fermei, management financiar, leadership, marketing, inovaţie în agricultură. Cursurile sunt susţinute de profesori din cadrul USAMV, specialişti din diferite domenii şi bancheri.

“Este o abordare nouă pe care vrem să o sădim în familiile româneşti cu afaceri în agricultură. Mai multe generaţii în acelaşi business înseamnă familii mai unite,  împărtăşirea experienţelor şi a bunelor practici, complementaritate. Pentru familie şi comunităţile din care fac parte înseamnă un model, un nume dus mai departe, competitivitate mai mare, prosperitatea noii generaţii şi locuri de muncă”, a declarat Sorin Ignat, director agribusiness al BT.

„Provocările economice, sociale și de mediu necesită ca fermierii să fie în centrul comunităților rurale ale Europei. Acest lucru explică motivul pentru care sprijinul pentru succesiunea generațională a fermelor și încurajarea unei noi generații de fermieri este un element cheie pentru dezvoltarea agriculturii.

Proiectul își propune să contribuie la perpetuarea fermelor familiale și la dezvoltarea unui plan de succesiune a fermelor care să permită o tranziție facilă de la o generație la alta, cu perturbări minime, atât a business-ului, cât și a relațiilor de familie. USAMV poate contribui la creșterea capitalului intelectual al managerilor de fermă, factor determinant în reușita succesiunii”, spune rectorul instituției, Cornel Cătoi.

Migrarea forţei de muncă în străinătate, interesul diminuat faţă de activităţile agricole, îmbătrânirea populaţiei, nevoia de sinergie şi de profesionalizare pentru o abordare modernă a agriculturii sunt câteva dintre cauzele incertitudinii în ceea ce priveşte succesiunea în agribusiness-urile de familie.

BT se implică în susţinerea educaţiei din domeniul agriculturii prin burse acordate studenţilor de la USAMV Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Constanţa şi Craiova. Cu 31.000 de clienţi agribusiness, BT deține 18% din această piaţă.

Exit mobile version