Salice își mută producția în parcul Tetarom I

Unul dintre cei mai mari producători români de materiale și structuri pentru mobilier, Salice Cluj-Napoca, își va desfășura activitatea de producție și depozitare în parcul industrial Tetarom I.

Consiliul Județean (CJ) Cluj, acționar majoritar în societatea Tetarom, a precizat că ocuparea noului spațiu de către investitorul clujean a fost posibilă în urma licitației publice derulate în acest scop, ulterioară finalizării proiectului european de extindere a Tetarom I, din zona Hoia.

„Fiecare nou investitor e un motiv de satisfacție întrucât parcurile industriale și-au dovedit de mult viabilitatea, acționând ca un catalizator al dezvoltării economiei clujene. E un nou exemplu legat de felul în care banii europeni aduc prosperitate în comunitate, când sunt folosiți inteligent, prin sprijinirea mediului de afaceri local”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Compania recent stabilită în Hoia își va desfășura activitatea de producție și depozitare în hala având o suprafață de 1.589 mp. În noua clădire de birouri edificată cu ajutorul fondurilor europene, Tetarom a închiriat deja patru dintre etajele imobilului.

În perioada următoare Tetarom va organiza o nouă licitație pentru închirierea celorlalte spații disponibile, respectiv pentru hala de 2.700 mp și pentru restul de trei etaje din imobilul de birouri.

Recent, Tetarom a primit în administrare din partea CJ Cluj patru imobile, în suprafață de 9.800 mp: două hale, o clădire de birouri și un sediu administrativ realizate în cadrul proiectului cu finanțare europeană implementat de forul administrativ județean în scopul extinderii Tetarom I.

“Compania Tetarom s-a mutat în casă nouă, în clădirea special construită pentru noi, pe extinderea Tetarom I. Spațiile oferite sunt generoase, frumoase și facem tot posibilul să închiriem tot ceea ce este disponibil în cel mai scurt timp posibil, încât Tetarom I să fie ocupat în întregime. Astfel ne vom putea concentra pe celelalte proiecte de dezvoltare, Tetarom V și Tetapolis”, a precizat conducerea societății.

Exit mobile version