Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Autostrada Oradea – Lugoj și Lugoj – Calafat ar putea fi făcută de americani

O parte din Autostrada Carpathia ar putea fi construită de americani.

Afirmația a fost făcută de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, într-un interviu acordat pentru Hotnews. Acesta a prezentat și harta autostrăzii care ar urma să lege Lituania de Salonic, de Grecia. Cu două ramuri în România: Oradea – Timișoara – Lugoj și Lugoj – Sibiu – Pitești – București – Constanța, respectiv Lugoj – Calafat.

La fel ca și pe feroviar, noi am studiat trasee posibile. Din punctul nostru de vedere, cei aproximativ 2.356 de kilometri pot fi parcurși în 26 de ore. Propunem să abordăm opțiunea ca această rută să străbată doar state membre ale UE și NATO. E foarte important, e mult mai ușor de realizat și în perspectiva în care vorbim de România și Bulgaria intrate în spațiul Schengen, acest coridor va fi unul foarte, foarte ușor de accesat”, a declarat Lucian Bode.
Harta Via Carpathia

Acesta a detaliat că printre ramurile de autostradă care ar putea fi finanțate sau construite cu sprijin american ar fi Arad – Oradea și Lugoj – Calafat. Lucian Bode a mai informat că porțiunea de autostradă dintre Biharia și Oradea este în procedură de licitație, iar drumul expres Oradea – Arad se află în stadiul de revizuire a documentației, urmând să se decidă scoaterea la licitație, execuție și finanțare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Apele Române vor face inventarul zonelor expuse la inundații din Ardeal

Articolul următor

Sinteza fondurilor europene în județul Brașov: peste 1 miliard de euro atrași după aderarea României la UE

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share