Parcelele de teren din Innovation City, scoase la închiriat

Centrul TEAM din Cluj Innovation Park (CIP) a anunțat că până în 22 octombrie, investitorii interesați vor putea depune oferte pentru închirierea a patru parcele de teren, de câte 1.925 mp.

Cu cele două centre ale sale (CREIC și TEAM), CIP este o comunitate creativă care construiește legături între startup-uri, creativi, freenlaceri și corporații, îi aduce împreună și le oferă șansa să se cunoască și să învețe unii de la alții.

CIP pune la dispoziție spații de birou și de coworking, spații de evenimente sau pentru întâlniri, ateliere de microproducție, spații pentru industria cinema (studio de film, spații de producție media). Există terase pentru evenimente, amfiteatru în aer liber, parcele de teren, hale de microproducție, ateliere de creație și parcări suficiente (interior, exterior).

CREIC propune spații dinamice, unele atipice, pentru comunități de creativi, freelanceri, pentru start-up-uri, dar și pentru corporații, cu activitate în industriile culturale și creative. TEAM se centrează pe activitățile de microproducție, din cele mai diverse domenii, și oferă spații unde soluții inovative se pot dezvolta – parcele de teren, hale de microproducție și spații de birouri.

Cluj Innovation City, de pe Dealul Lomb, cel mai complex proiect al municipalității clujene, va avea 20.000 de angajați și 100.000 de locuitori și va presupune investiții de o jumătate de miliard de euro, conform edilului Emil Boc.

Exit mobile version