Recrutări masive de curieri în Transilvania. Se fac sute de angajări

Șase orașe din Transilvania și Banat se află în vizorul operatorului de curierat Urgent Cargus care va efectua 700 de angajări de curieri și de sortatori.

Posturile sunt deschise în localităţile în care se află depozite ale companiei. Cele mai multe poziţii de curieri şi sortatori, peste 700, sunt deschise în oraşele Bucureşti, Braşov, Timişoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Iaşi, Constanţa.

Recutările vor viza 1.000 de persoane la nivel naţional, în condiţiile în care compania a transportat cu 33% peste 2019. Compania are deja 5.000 de angajaţi şi colaboratori – curieri şi personal în hub-urile şi depozitele sale.

Numărul mare de angajări vine în contextul în care volumele companiei au înregistrat creşteri de 33% în perioadele de pandemie şi izolare. Compania se pregăteşte pentru Black Friday, cea mai mare campanie de discount organizată în România, un vârf atât pentru retaileri, cât şi pentru serviciile de curierat.

“Contextul recent a produs schimbări semnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi structura volumelor gestionate de noi, incertitudinea generată de contextul COVID-19 determinând consumatorii să se concentreze pe cumpărăturile online. Ne apropiem cu paşi repezi de vârful anual generat de volumele înregistrate de companiile de curierat”, a declarat Diana Gheorghe, director de operaţiuni.

Urgent Cargus estimează că anul acesta numărul comenzilor şi livrărilor generate de Black Friday va depăşi cu 35% rezultatele înregistrate în urma campaniei din 2019. Alți jucători semnificativi în România sunt Fan Courier, DHL, TNT, UPS.

Exit mobile version