Diplomatul român Cosmin Boiangiu va conduce una dintre cele mai tinere agenții europene: Autoritatea Europeană pentru Muncă

Diplomatul român Cosmin Boiangiu, care până acum a deținut funcția de șef adjunct al delegației României la Uniunea Europeană, a fost ales în fruntea Autorității Europene pentru Muncă (AEM). Este vorba despre o nouă agenție europeană, constituită pentru a superviza drepturile muncitorilor în Uniunea Europeană, în special a muncitorilor care lucrează în alt stat decât cel de origine.

Cosmin Boiangiu va avea funcția de director executiv și își va prelua atribuțiile cel târziu la începutul anului viitor.

AEM a fost anunțată acum 3 ani, în discursul privind Starea Uniunii al lui Jean-Claude Juncker, președintele de atunci al Comisiei Europene. Agenția s-a constituit legal în anul 2019 și va ajunge să fie deplin funcțională în 2024. Sediul AEM a fost stabilit la Bratislava.

Cosmin Boiangiu devine astfel al treilea român care conduce o instituție europeană, alături de Laura-Codruța Kövesi, șefa Parchetului European, și Sorin Ducaru, directorul SatCen, centrul satelitar al Uniunii Europene.

Anul trecut, Cosmin Boiangiu ne-a acordat acest INTERVIU

Exit mobile version