IT-iștii din Cluj și-au ales conducerea pentru următorii doi ani

Categorii: IT&C, Ultimele știri

Companiile clujene de tehnologia informației (IT) și instituțiile grupate în Cluj IT Cluster au desemnat reprezentanții care vor conduce organizația. Ei vor fi coordonați de către Stelian Brad, care va acționa ca președinte.

Adunarea Generală a membrilor CITC a reunit reprezentanţii industriei de IT și ai mediului academic. “În acest context, CITC urează bun-venit și mult succes noului Consiliu Director (CD) al organizației pentru mandatul încredințat”, a transmis conducerea organizației regionale cu sediul la Cluj-Napoca.

Consiliul îi va avea în frunte pe durata următorilor doi ani pe Stelian Brad (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) – președinte, Daniel Homorodean (compania Arxia) – vicepreședinte, Ciprian Sorlea (Nordlogic) – vicepreședinte.

Ceilalți membri al CD sunt Erik Barna (Life Is Hard), Bogdan Ciotlăuș (Efect.ro), Bogdan Herea Buzatu (PitechPlus), Radu Orghidan (Endava), Ovidiu Pintea (Optima Group Romania), Adrian Florea (Universitatea Lucian Blaga Sibiu), Ioana Neagoe (Universitatea de Medicină și Farmacie), Christian Săcărea (Universitatea Babeş-Bolyai), ambele din Cluj-Napoca.

“Felicitări domnului Stelian Brad pentru realegerea sa ca președinte, fapt ce va da posibilitatea organizației noastre să continue si sa amplifice unele din activitățile inițiate pentru dezvoltarea și consolidarea comunității de IT din Cluj si nu numai. Mulțumim membrilor CD care și-au încheiat mandatul pentru timpul, energia și eforturile depuse pe parcursul celor doi ani de activitate”, transmite conducerea CITC.

CITC este o organizație de tip cluster inovativ cu 75 de membri: 60 de companii IT cu mii de angajaţi şi o cifră de afaceri cumulată de 100 de milioane de euro, universităţi şi institute de cercetare şi organizaţii catalizator.

Exit mobile version