Clujul își montează panouri fotovoltaice pe șapte clădiri publice

Fonduri norvegiene vor fi utilizate în Cluj-Napoca într-un proiect de 3,3 milioane de lei care prevede amplasarea a 640 de panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri publice din localitate.  

Municipalitatea clujeană derulează un proiect privind amplasarea unor panouri fotovoltaice la nivelul mai multor obiective, clădiri publice din municipiu, printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă din fonduri norvegiene.

Imobilele care fac obiectul proiectului sunt: Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr, Liceul de Informatică Tiberiu Popovici, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic Alexandru Borza, Baza Sportivă Gheorgheni, Hala Agroalimentara Grigorescu, Hala Agroalimentară IRA.

Valoarea totală a proiectului este de 3,39 milioane de lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cofinanțat în procent de 81,4%. Panourile fotovoltaice au o suprafață de captare de 1.624 mp și o producție anuală prognozată de 138 MWh.

Investiția este finanțată în cadrul ”Programului pentru energie în România”, finanțat prin Mecanismele Financiare Spațiul Economic European și Norvegia, 2014‐2021. Obiectivul programului este de a avea o energie cu emisii scăzute de carbon și o siguranță mai mare în furnizare.

Programul are ca scop să stimuleze și să dezvolte relații de colaborare pe termen lung între Islanda, Liechtenstein, Norvegia și România, încurajând parteneriatele bilaterale care au ca obiect dezvoltarea de proiecte.

Exit mobile version