Cine va decide fezabilitatea “Autostrăzii Nordului”

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorii pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construirii celor trei loturi ale viitorului drum de mare viteză Baia Mare – Suceava.

Aceasta a stabilit rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect elaborare studiu de dezabilitate a șoselei, respectiv lotul 1, Baia Mare – Bistrița, lotul 2, Bistrița – Vatra Dornei și lotul 3, Vatra Dornei – Suceava.

Pentru lotul 1, Baia Mare – Bistrița, drept câștigătoare a fost desemnată asocierea Search Corporation, Egis International, Egis Romania, Formin, cu preţul de 15 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). La lotul 2, Bistrița – Vatra Dornei, câștigat ofertantul Explan, cu preţul de 15 milioane de lei, fără TVA.

Pentru lotul 3, Vatra Dornei – Suceava, a fost desemnată câștigătoare asocierea Best Consulting & Design, Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial, cu preţul de 14 milioane de lei, fără TVA. Pentru fiecare dintre cele trei loturi, durata contractului este de 18 luni de la data de începere a contractului.

Semnarea contractelor de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Șoseaua dintre provinciile istorice Maramureș și Bucovina este prevăzută pe 338 km și va avea un regim de drum expres, nu de autostradă. Proiectarea a fost introdusă în licitație inițial în 2019, însă procedura a fost apoi suspendată.  

Exit mobile version