123 de terenuri expropriate pentru centura Zalăului

Coridorul de expropriere pentru finalizarea etapei a doua a variantei ocolitoare a municipiului Zalău vizează peste o sută de suprafețe de teren, valoarea despăgubirilor fiind calculată la aproape 1 milion de lei. 

În 24 noiembrie a fost predat amplasamentul către antreprenor, astfel încât să se poată desfășura neîngrădit etapa de realizare a studiilor geotehnice, a ridicărilor topografice, faze esențiale ale realizării proiectului tehnic, pentru care antreprenorul are la dispozitie conform contractului șase luni, care curg din 25 septembrie, de când a fost emis ordinul de începere pentru proiectare.

Din 31 iulie, când a fost semnat contractul de proiectare si executie) până în prezent au fost parcurse mai multe etape. La o lună după semnarea contractului, în 31 august a fost aprobat hotărârea de guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică.

Sunt vizate 123 de terenuri care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării, valoarea exproprierilor ridicându-se la 860.284 lei. pentru o suprafață totală de 272.324 mp. Decizia de expropriere a fost emisă în 10 noiembrie iar banii sunt consemnați în cont, a precizat ministrul transporturilor, Lucian Bode.

Acesta a luat luat parte, la Zalău, la o întâlnire cu oamenii de afaceri sălăjeni. În acest cadru, am reușit să promovăm principala noastră armă economică împotriva crizei în care ne aflăm, și anume investițiile.

Vorbim despre investiții în infrastructura de transport (cum ar fi crearea bazelor unei colaborări între Consiliile Județene Sălaj și Maramureș pentru realizarea Drumului Expres Baia Mare – Jibou), investiții în sistemul medical (dotarea spitalelor cu echipamente medicale), precum și investiții dedicate firmelor și companiilor românești”, a relatat ministrul.

Exit mobile version