18 milioane de euro pentru modernizarea tipografiei Rottaprint

Producătorul de etichete și capace din Apahida va înregistra la finele acestui an afaceri de peste 26 de milioane de euro, în urcare procentuală cu două cifre față de 2019, în ciuda pandemiei.

Rottaprint a dezvoltat un plan de investiții în tehnologie și software, de 18 milioane de euro, pentru perioada 2013-2021, cu scopul de a îmbunătăți fluxul de lucru, calitatea produselor, introducerea unor produse noi în linia de fabricație.

Antreprenorii Cristian și Arnella Rota au reușit să pună pe picioare una dintre cele mai moderne tipografii ale acestor timpuri din România pornind afacerea printr-o investiție minoră în anii ’90, de 100 de mărci germane, conform Economica.net.

Ei au pornit cu producția în centrul Clujului, într-o cameră de 20 mp, după care s-au mutat în comuna vecină, unde au deschis tipografia flexografică. Compania s-a axat treptat pe etichete autoadezive și termocontractibile, capace de auminiu, manșoane de înghețată.

Rottaprint a introdus sistemul de management Kaizen, de origine japoneză. Compania deține centre logistice în Brașov, Ilfov, Ungaria, Germania. Principalii săi competitori în județ în domeniul alte activități de tipărire sunt Zipper Services, Multi-Color, Goldpaper și Seen Print.

Exit mobile version