Elvețienii de la Alu Menziken vor să deschidă o fabrică de aluminiu în Salonta

Ultima ședință din acest an a Consiliului Local din Salonta l-a avut ca invitat, pe platforma Zoom, pe directorul general al companiei Alu Manziken, Didier Senn. Omul de afaceri s-a declarat foarte mulțumit de condițiile oferite de orașul Salonta și a decis să investească 24 de milioane de euro aici. Investiția constă în construirea unei fabrici de aluminiu, adică realizarea unei investiții greenfield care ar avea un rol important în fabricarea mașinilor electrice. Comitetul de Planificare Economică și Urbană a Consiliului Local se va întâlni în ianuarie față-n față cu investitorul pentru a accelera demersul lucrărilor.

Alu Menziken a mai inaugurat o fabrică de aluminiu în noiembrie 2018, în Medieșu Aurit din Satu Mare. Investiția de la Satu Mare se ridică la peste 50 de milioane de euro și produse piese din aluminiu pentru marile concerne auto și pentru industria aeronautică.

Exit mobile version