Conacele dărăpănate din Sălaj devin pensiuni luxoase

Categorii: Turism, Ultimele știri

Investitori locali au transformat clădirile istorice din comuna Almașu în pensiuni cu toate utilitățile, care primesc numeroși turiști.

Satul Stana are un specific aparte, potrivit Sălajul Liber. Doar 140 de oameni mai locuiesc aici, conform ultimului recensământ, mulți dintre ei mutați de la oraș, în special din Cluj-Napoca. Satul este unul pitoresc, de vacanță, fără asfalt, dar cu foarte multe clădiri istorice reabilitate. 

Aici se găsesc mai multe opere ale celebrului arhitect Karoly Kos, printre care Cetatea Ciorii, una dintre cele mai spectaculoase din Sălaj. Mai multe conace au fost transformate în pensiuni și primesc numeroși turiști. 

Pensiunea Riszeg este amenajată într-un vechi conac și are specificul secolului trecut, îmbinat cu modernismul actual. Clădire e impunătoare, aproape de pădure.  Camerele sunt spațioase și amenajate ca în urmă cu 100 de ani, dar cu condițiile epocii actuale. În camere este montat mobilier vechi, recondiționat, însă camerele beneficiază de băi cu toate condițiile necesare. 

Pensiunea Kekiringo (foto) stă la dispoziția turiștilor inclusiv cu o saună. În beciul clădirii a fost amenajată o sală unde turiștii pot să se joace tenis de masă. Camerele sunt amenajate cu bun gust, cu mobilier care îmbină trecutul cu prezentul. 

Interiorul  este realizat în mare parte din lemn, care aduce farmecul epocii trecute. La intrare în sat se află Pensiunea Orgona care oferă turiștilor diferite facilități de cazare și de petrecere a timpului liber.

Exit mobile version