Finanțări de 7 milioane euro pentru cercetarea de la Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a obținut finanțări de 7 milioane de euro din cele 29 de proiecte de cercetare depuse la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

Instituția de învățământ din Cluj-Napoca a obținut cea mai bună performanță între universitățile românești la competițiile naționale de finanțare a proiectelor de cercetare organizate de UEFIDISCI.

La nivel național UBB se clasează pe prima poziție, atât în funcție de numărul proiectelor câștigate (29 proiecte finanțate), cât și din punctul de vedere al valorii cumulate a acestora (7 milioane de euro).

UBB a câștigat proiecte în toate ariile majore de cercetare, cea mai bună performanță fiind obținută de cadrele didactice și cercetătorii său din domeniul științelor sociale și economice, unde rata de succes a finanțării proiectelor a fost de 45%.10 dintre cele 22 de proiecte finanțate la nivel național au fost depuse de UBB.

„Această competiţie, la fel ca altele desfăşurate în 2020, a reconfirmat poziția de lider a UBB în topul competitivității naționale în ceea ce privește cercetarea științifică fundamentală transdisciplinară și exploratorie”, afirmă Adrian Petrușel, prorectorul UBB pentru cercetare, dezvoltare, inovare și doctorate.

Exit mobile version