Clujul se „vinde” americanilor ca Smart City și hub de inovare

Categorii: CSR, Ultimele știri

Municipalitatea clujeană a expus ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckerman, avantajele economice ale “capitalei” Transilvaniei.

Oficialul american a efectuat o vizită la Cluj-Napoca alături de William O’Connor – atașat cultural și de Ioana Damian – specialist în relații publice. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre dimensiunea economică, universitară și culturală a Clujului, dar și despre prioritățile orașului pe termen mediu și lung.

Primarul Clujului, Emil Boc, i-a expus lui Adrian Zuckerman (foto) despre calitatea resursei umane, principalul motor de dezvoltare a orașului. Edilul i-a prezentat ambasadorului câteva proiecte prin care Clujul a reușit să se poziționeze ca un hub al inovării.

“Ne dorim ca orașul nostru să devină un model de bune practici în materie de smart city, astfel încât Clujul să poată face trecerea de la „Made in Cluj” la „Invented in Cluj. Am transmis aprecieri cu privire la activitatea ambasadorului, pe tot parcursul mandatului, pentru implicarea dinamică în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale dintre România și SUA”, a relatat Emil Boc.

Primarul le-a descris trimișilor americani modul în care Cluj-Napoca își consolidează progresul printr-o abordare de tip ecosistem, în care toți cei implicați în viața orașului colaborează pentru dezvoltarea comunității.

Exit mobile version