Cartierul Pintea primește 2 milioane de euro de la UE

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a parafat contractul de finanțare aferent proiectului de realizare a infrastructurii adecvate pentru locuire socială în zona Pintea Viteazu, din municipiul Baia Mare.

Beneficiar este municipiul Baia Mare. Proiectul va finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa de sprijinire a dezvoltării urbane durabile, prioritatea de investiții care se referă la oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.

Perioada de implementare a proiectului este prevăzută la 70 de luni, respectiv între decembrie 2017 și septembrie 2023. Valoarea totală a proiectului este de 22,8 milioane de lei, din care sprijinul financiar nerambursabil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 9,4 milioane de lei.

Contractul de finanțare prevede construirea, începând cu 2021, a trei blocuri sociale destinate tinerilor, specialiștilor și persoanelor care au nevoie de o locuire civilizată la un preț redus.

Cei care vor locui aici vor beneficia de un centru social cu servicii medico-sociale, de spații de joacă pentru copii și de un teren de sport. Noul cartier va avea o structură de acces compusă din carosabil, piste pentru biciclete, trotuare, parcări.

Ca utilități, locuitorii vor beneficia de apă, canalizare, electricitate și gaz metan. Proiectul va aduce îmbunătățirea mediului construit, reabilitarea zonelor verzi, crearea spațiilor recreative, facilitarea accesului persoanelor defavorizate la servicii sociale, medicale, educative și de ocupare.

Exit mobile version