Se modernizează joncțiunea rutieră între Cluj, Bistrița și Mureș

Județul Cluj vrea să treacă în patrimoniul său un drum comunal care duce spre Bistrița-Năsăud pentru a-l putea moderniza și spre a facilita astfel și deplasarea spre Mureș. 

“Am inițiat un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării forului administrativ județean, care vizează trecerea drumului comunal 21B Cătina – limită cu județul Bistrița-Nasăud în categoria celor de interes județean. Intenția noastră este de a prelua și reabilita acest sector pentru dezvoltarea zonei.

Va fi, astfel, facilitat accesul atât spre Bistrița-Năsăud, cât și spre localitățile limitrofe din Mureș. Clujenii au putut deja constata felul în care am intervenit pe DJ 103Z Sălicea – Micești – Tureni, care la rândul lui a fost unul comunal, preluat de instituția noastră”, a precizat șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Lucrările de pe DJ 103Z Sălicea (DJ 107R) – Micești – Tureni (DJ 103G), preluat în administrare de CJ Cluj, au fost finalizate anul trecut cu etapa de asfaltare. În această zonă există o minigrădină zoologică, mai multe complexe turistice și de agrement, dar și atracții precum Cheile Turzii sau Cheile Turenilor.

Exit mobile version