Finanțare de peste 134 milioane de lei pentru modernizarea CET Oradea

În cursul zilei de marţi, 26 ianuarie 2020, primarul municipiului Oradea Florin Birta și Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Unitate de producție cogenerare de înaltă eficiență pentru înlocuirea blocului 1 existent”, prin care va fi modernizat blocul de cogenerare al CET, fiind instalată o sursă nouă de producere a energiei electrice şi termice.

Proiectul este finanțat în cadrul programului guvernamental „Termoficare”, implementat în perioada 2019-2027, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

În decursul anului 2020, municipalitatea orădeană a efectuat demersurile necesare pregătirii aplicației de finanțare, obținerii avizelor și acordurilor necesare, finanțarea urmând a fi suportată în următoarele cote (conform prevederilor programului) după cum urmează:

Valoarea contractului de finanțare este de 157.663.285,32 lei (TVA inclus), din care:

Scopul proiectului este de a contribui la creșterea competitivității și eficienței întregului sistem de termoficare prin modernizarea tuturor componentelor sistemului de termoficare din Oradea.

Instalaţii de ultimă generaţie

Proiectul prevede înlocuirea grupului energetic de cogenerare G1 din CET Oradea, aflat la sfârşitul perioadei de viaţă, cu motoare termice pe gaze naturale cu funcționare în regim de cogenerare și două cazane de apă fierbinte. După cum se știe, centrala electrică de termoficare CET Oradea a fost pusă în funcțiune din anul 1966, cazanul având peste 320.000 de ore de funcționare, iar turbina peste 310.000 ore de funcționare.

Investiția propusă constă în instalarea etapizată a unei surse noi de producere a energiei electrice şi termice, pe amplasamentul din municipiul Oradea aflat în incinta CET.

Întrucât contractul de finanțare este semnat, iar procedurile de achiziție publică lucrări sunt în pregătire, finalizarea contractului este preconizată pentru ianuarie 2023.

Exit mobile version