Test RT PCR cu rezultat în doar 60 minute, la Spitalul Municipal din Oradea

Spitalul Municipal Gavril Curteanu Oradea pune la dispoziția persoanelor presate de timp teste GeneExpert Real Time PCR cu rezultat în numai 60 minute de la momentul recoltării.

Aceste kituri au fost achiziționate anul trecut, o parte din teste fiind folosite în situațiile care impuneau măsuri urgente în luarea deciziilor medicale. Având în vedere că și în afara contextelor medicale există situații urgente și ținând cont de solicitările populației, mai ales în situația în care unele țări au impus, la intrarea în țară, teste RT PCR pentru diagnosticarea Covid 19, începând de luni, 22.02.2021 aceste teste rapide vor fi puse la dispoziția tuturor celor care au nevoie”, precizează managerul spitalului, Laurențiu Chiană.

Avantajul acestui test constă în timpul scurt de execuție și eliberare a rezultatului, doar 60 de minute din momentul recoltării, inclusiv în weekend De știut că acest tip de test se execută pe un aparat distinct, fără să afecteze testele RT PCR cu rezultat în 24-48 ore.

În funcție de cerere, rezultate sunt eliberate în limba română sau limba engleză la un cost de 370 de lei.

Pe lângă testul de urgență, rămâne în continuare valabilă oferta testului Real Time PCR clasic, cu eliberare rezultat în 24-48 ore la un cost de 200 de lei în limba română şi 210 ȋn limba engleza.

Exit mobile version