BTCP va intermedia majorarea capitalului Holde Agri Invest

Societatea de intermediere financiară Banca Transilvania Capital Partners Cluj se va ocupa de gestionarea procesului de majorare de capital cu 20 de milioane de lei de la compania agricolă Holde Agri Invest (HAI). 

„Pentru 2021, obiectivul nostru este să ajungem la afaceri de 52 de milioane de lei. În primăvară vom începe operațiunea de majorare a capitalului social prin atragerea sumei de 20 de milioane de lei de la acționarii noștri existenți și de la cei noi” a declarat Liviu Zăgan, director general al HAI.

În 2020, Holde a obținut venituri consolidate de 27,3 milioane de lei din vânzarea de produse agricole. Din recolta totală de 24.003 tone, 3.400 de tone au fost culturi bio, precum floarea soarelui, grâu, porumb, mazăre și restul culturi convenționale, rapiță, grâu, porumb, floarea soarelui, mazăre, soia.

Compania operează trei ferme situate în apropiere de București (Roșiori, Videle, Frumușani). Investițiile de anul trecut au fost finanțate de două plasamente private pentru acțiunile HAI în decembrie 2019 și în iunie 2020, cu o valoare de 22 de milioane de lei, precum și de împrumuturi bancare și contracte de leasing financiar.

„Intenționăm ca în următoarele săptămâni să atragem capital proaspăt de la investitori. Din capitalul atras, vom investi 70% în extinderea suprafețelor, iar restul pentru modernizarea fermelor existente” a declarat Iulian Cîrciumaru, președintele HAI. Compania care operează 10.000 ha de teren a fost creată de oameni de afaceri români cu scopul de a deveni lider pe piața agricolă din țară.

Exit mobile version