Cercetătorii clujeni estimează veniturile locale prin satelit

Un grup de cercetători ai Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai au creat o metodă inovatoare pentru măsurarea veniturilor locale, reprezentată de utilizarea imaginile satelitare ce urmăresc colectarea datelor privind iluminarea nocturnă.

Studiul și-a propus estimarea venitului pe cap de locuitor, cu ajutorul unui model de învățare automată pentru 46 de orașe cu peste 50.000 de locuitori, bazat pe imaginile satelitare pentru anul 2018.

Pentru automatizarea calculului, a fost dezvoltat un nou instrument numit Earth Observation – Income city (EO-Incity). Indicatorul Sum of Lights (SOL) a fost extras prin intermediul  EO-Incity și datele privind veniturile populației au fost integrate într-un algoritm pentru a calcula o ecuație de transfer și eroarea medie.

Rezultatele obținute au fost ulterior reintegrate și utilizate pentru estimarea valorii veniturilor la nivel local. Analizele au evidențiat o relație stabilă și puternică între SOL și venituri pentru orașele analizate.

EO-Incity și modelul de învățare automată s-au dovedit a fi eficiente în estimarea în timp real a veniturilor la nivel local. Aceste rezultate sunt utile în condițiile în care în România veniturile sunt calculate doar la nivel național și, indirect, cu o întârziere de doi ani, la nivel regional și județean.

Metoda permite calculul veniturilor locale în timp real, ceea ce va permite efectuarea unor analize obiective și fundamentate empiric în vederea realizării strategiilor și politicilor de dezvoltare economică.

Exit mobile version