Filarmonica de Stat Sibiu, în cursa pentru Timbrul Monumentelor Istorice

Filarmonica de Stat Sibiu este cu un pas mai aproape de a obține finanțare pentru prima dată in istoria de peste 70 de ani ai instituției de cultură.

Timbrul Monumentelor Istorice a fost instituit în scopul de a sprijini activităţile de protejare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin finanţarea de lucrări de amenajări în vederea pregătirii monumentelor istorice pentru vizitare si proiecte culturale privind monumentele istorice. Gestionarea programului de finanțare se află în atribuția Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului.

„Atragerea de fonduri culturale si de dezvoltare este o prioritate a programului meu de management câștigător în competiția din 2019. Chiar dacă pandemia ne-a surprins, continuăm să ne facem planuri de viitor, iar activitatea Filarmonicii Sibiu are nevoie de un context topografic versatil, care săîmbrace cât mai consistent organul vital a instituției – Orchestra Simfonică. Mă bucur si mulțumesc pentru susținerea constantă si încurajarea sinceră a Consiliului Județean Sibiu în demersul de atragere de fonduri”, spune dirijorul Cristian Lupeș, Managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Lista tuturor dosarelor admise și respinse poate fi consultată aici.

Exit mobile version