Rompetrol și MOL își împart serviciile pe A1 și A2

Compania petrolieră MOL România Cluj a câștigat șapte licitații, iar Rompetrol București, șase licitații pentru amplasarea de stații de combustibil pe cele două șosele de mare viteză ale țării.  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractele pentru  concesionarea de servicii în scopul utilării, dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii aflate pe autostrăzile din România deschise traficului rutier, situate pe rutele Nădlac – Sibiu, Pitești – București (A1) și Cernavodă – Constanța (A2). Contractele au fost semnate pentru fiecare lot cu operatorii economici declarați câștigători.

Rompetrol va asigura servicii pe tronsoanele Nădlac – Arad, Arad – Timișoara, Timișoara – Lugoj, Orăștie – Sibiu (A1), pentru care va plăti redevențe minime anuale de aproape 10 milioane de euro. MOL România a accesat contractele pentru Lugoj – Deva, Deva – Orăștie, Orăștie – Sibiu, București – Pitești (A1) și Medgidia – Constanța (A2), cu redevențe anuale minime de 5 milioane de euro.

Dotările minime obligatorii pe care concesionarul trebuie să le proiecteze, construiască, finanțeze, opereze și întrețină, astfel încât spațiile de servicii să fie funcționale, sunt parcare; toalete publice; distribuție carburant și reîncarcare vehicule electrice; spațiu comercial; snack bar.

Concesionarul are posibilitatea de a executa și alte dotări suplimentare (restaurant, motel, parcare securizată) față de cele obligatorii prin caietul de sarcini.

Exit mobile version