Proiectele clusterelor din Ardeal, respinse în serie la București

Clusterele din regiunea Transilvaniei, membre ale Asociației Clusterelor din România (Clustero), au fost refuzate în masă la evaluarea din capitală pentru finanțare prin Programul Operațional Competitivitate.

„Am fost neplăcut surprinși de respingerea tuturor celor 10 proiecte depuse de clusterele membre ale asociației noastre încă din etapa de evaluare a conformității administrative și eligibilității” este poziția oficială a Clustero față de respingerea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat clusterelor de inovare.

“Ne raliem poziției Clustero deoarece motivele respingerii nu pot bloca proiecte de milioane de euro exclusiv din considerente arbitrare ale evaluatorilor: interpretarea diferită a aceleiași legislații în 2020/2021 față de 2015 și 2018; soluții diferite în spețe similare; refuzul de a clarifica aspecte administrative fără impact asupra proiectului sau a competiției”, a transmis conducerea Clusterului Mobilier Transilvan.

Reprezentanții asocierilor regionale din diverse domenii economice speră, totuși, că vor avea la dispoziție fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fără ca acestea să fie nevoite să apeleze la bănci. Scopul PNRR este de a oferi sprijin financiar statelor membre ale UE pentru a asigura o revenire economică rapidă după criza pandemică, iar României i-au fost alocate fonduri de 29 de miliarde de euro.

Clustero consideră că PNRR trebuie să contribuie la creșterea valorii adăugate a produselor românești și a ponderii verigilor domestice în lanțurile de valoare globale, prin investiții în facilități de producție exploatate în comun; susținerea programelor de formare și calificare a forței de muncă; integrarea firmelor românești în lanțurile de valoare globale prin internaționalizarea clusterelor.

Exit mobile version