Cinci luni la dispoziția Evalstar Serv să construiască Autogara Beiuș

Tags:

Miercuri, 14 aprilie, s-a dat startul execuției lucrărilor la autogara din Municipiul Beiuș.

Autogara va fi construită pe strada Burgundia Mare, și va avea un singur corp de clădire cu o suprafață de aproximativ 110 mp. Aceasta va fi compusă dintr-o sală de așteptare pentru călători cu 24 de locuri, casă de vânzare bilete și abonamente cu birou de mișcare și informare, un spațiu comercial, o zonă de depozitare, spațiu tehnic și copertine pentru 4 autobuze. Vor fi realizate și amenajări exterioare (bănci, zone verzi, trotuare, semnalizare rutieră, ecrane digitalizate, etc). În total, clădirea și spațiul exterior vor ocupa o suprafață de aproximativ 196 mp.

Firma responsabilă de lucrările din Beiuș este SC Evalstar Serv SRL, iar valoarea contractului este de 872.650,60 lei, fără TVA. Compania va avea la dispoziție cinci luni pentru execuția lucrărilor.

Exit mobile version