Cristian Cismaru, de la Asociația My Transylvania, este cel care coordonează o serie de evenimente prin care promovează cultura, gastronomia și istoria satelor din România. A început cu localitățile săsești din Transilvania, propunându-le turiștilor străini un „Transilvanian Brunch”. Din 2019 inițiativa a trecut Carpații și chiar s-a extins în aproape toată țara. Dacă lumea abia acum se întoarce la propriile rădăcini, căutând să-și descopere țara, Cristian Cismaru a făcut dintotdeauna un altfel de turism – unul local, social. Am discutat despre situația actuală din turism și despre lecțiile pe care le poate învăța industria din această pandemie.
Înainte de interviu am căutat pe Google cuvintele „turismul in romania pandemie”, iar majoritatea rezultatelor transmiteau ideea de dezastru pentru această industrie: „turismul local, îngropat de pandemie”, „turismul, îngenunchiat de pandemie”, „câte companii din turism riscă falimentul”. În alte rezultate am găsit analize despre cum poate fi relansat turismul, cum va modifica pandemia această industrie, iar unii încearcă să vorbească despre soluții de organizare și susținere a turismului. Dvs., în ce categorie ați plasa situația în care se găsește turismul românesc?
Cred că în primul rând trebuie să fim pregătiți noi înșine să ne schimbăm și apoi dacă noi obținem schimbarea asta, o să se schimbe și modul în care vedem turismul. Cel puțin noi, cei care făceam turism de incoming, în care veneau turiști străini în România; adică erau oameni care își alegeau pachete de o săptămână: veneau de sâmbătă până sâmbătă și într-o săptămână făceau un circuit frumos – vedeau Transilvania, Bucovina, Carpații, cam tot ce își imaginau. Ei bine, tipul acela de turism n-o să mai existe. Dar o să existe un turism nou, care e la fel de fain, dar care e cu localnici. Deci, practic clujenii sunt turiștii din județul Cluj, sibienii sunt turiștii din județul Sibiu etc. În weekenduri mai vin și oameni din alte județe în județul tău. E, practic, o substituire de clienți, dacă pot să zic așa: în loc de clienții tradiționali, care făceau acest tip de turism cultural, a apărut o nouă categorie de oameni, care sunt localnici și care vor să-și descopere împrejurimile. Asta cred că e o mare șansă; să ai oferte și produse turistice pregătite pentru acești oameni, pentru că ei sunt la fel de buni consumatori, cu mențiunea că poate trebuie adaptate programele. Dar trendul e să educăm turistul român ca să se bucure și el de România așa cum o făceau străinii, să fie mirați și bucuroși și recunoscători că trăiesc aici.
Deci, cum va fi vacanța în această vară?
Eu mi-aș dori ca România să fie vizitată în primul rând de cei care o locuiesc, pentru că sunt atâtea zone minunate. Evident că o să existe turism și în țările din proximă vecinătate, adică eu nu cred că lumea n-o să meargă la mare în Grecia sau în Turcia. Fluxul acesta o să existe în continuare, mai ales acum, că începe să funcționeze opțiunea cu certificatul digital. Lumea o să meargă și în Israel, și în Grecia, și în Bulgaria și oriunde se poate. Dar procentul celor care sunt satisfăcuți că rămân acasă – și nu se gândesc că „am pierdut o Austrie la schi” sau „am pierdut o Italie la baie” – o să fie tot mai mare, pentru că tu poți să faci aceleași lucruri aproape la fel aici. Trebuie doar așteptarea să ți-o adaptezi în funcție de teritoriu.
Cum ați văzut atitudinea și soluțiile oferite de stat pentru susținerea turismului românesc? Vă întreb, pentru că în aproape toate articolele despre turism – fie în presa occidentală, fie cea românească – s-a scris mult în această perioadă despre faptul că turismul intern va trece în prim plan și că România ar putea chiar profita de pe urma acestei crize pentru a-și promova destinațiile propriilor cetățeni care încă nu și-au descoperit țara.
Inițial plecasem cu așteptările ca în perioada aceasta grea statul să ajute operatorii din turism, ceea ce de facto încă nu s-a întâmplat. Dar asta nu înseamnă că e prea târziu. Și acum, dacă ar miza pe niște campanii de promovare a destinațiilor interne, eu m-aș bucura foarte mult.
Dar eu sunt mai mult adeptul unui răspuns din branșă. Adică domeniul să se autoregleze. Statul e stat – trebuie să aibă grijă de oamenii bolnavi de COVID, de armată, de poliție, de justiție. Noi, în domeniile economice, ar trebui să ne autoreglăm. Cumva e mai mult o părere de rău că branșa nu s-a organizat mai bine și n-a făcut campaniile acestea pe cont propriu.
Aceasta era următoarea mea întrebare: Cum ați caracteriza modul în care s-au organizat oamenii din domeniu; reacția pe care au avut-o în fața pandemiei, dar și modul în care și-au adaptat businessul lor?
Există tot felul de asociații profesionale: unele au dovedit că se pot coaliza, altele au dovedit că nu aveau niciun fel de valoare și niciun fel de interes. Mie mi-a plăcut cel mai mult cum s-au mobilizat oamenii din Asociația de Eco-Turism, care e o asociație mai mică, pentru că sunt doar câteva destinații care sunt certificate ca eco-turism. Adică oamenii care fac lucruri mici, dar valoroase, care sunt trainice și gândite să fie sustenabile au avut o reacție bună. Faptul că noi ne găsim cumva în cercul acesta de oameni și de inițiative m-a bucurat.
Știu că aveți și dvs. o agenție de turism, prin care colaborați aproape exclusiv cu turiști străini. Ce rezultate și estimări economice aveți de acolo?
Acolo nu mai există activitate din septembrie 2019. Dar semne bune există. Chiar azi dimineață am vorbit cu niște foști clienți din Elveția, care au zis că până în septembrie sunt toți vaccinați și că vin în România. Dar de aproape 2 ani e pauză, acela fiind serviciul nostru principal.
Povestiți-ne despre pasiunea dvs. de a promova satele din Transilvania. De când și cum a apărut? Ce județe cuprind activitățile dvs.?
Aceasta a apărut cumva înainte să apară evenimentele. Noi vizităm satele din 1996. La un moment dat ne-am dat seama că n-o să ajungă doar partea de promovare pentru turiștii străini și ne-am gândit „Hai să aducem românii înapoi în satele lor”, ca vizitatori evident. În 2007 ne-am gândit cum am putea crea o platformă unde se întâlnesc oamenii care au interese comune, adică fie să restaureze lucruri, fie să facă agricultură biologică, fie să facă proiecte sociale sau culturale. Ne-am hotărât ca această platformă de întâlnire să fie practicabilă din 2008 în formatul de Transilvanian Brunch, care însemna pe vremea aceea un redesign a ideii de nuntă. Practic, am luat un meniu de nuntă, care se derula pe 3 zile, dar am zis să transformăm acest lucru într-o ofertă care să fie pe loc și în alte cantități. Practic, oamenii să vadă într-o zi cam tot ce ar fi putut să vadă în 3 zile la o nuntă. Am combinat micul dejun cu prânzul, ca să fie între mese și am pus toate mâncărurile pe care le găseam într-un sat pe o masă și dintr-o dată se numea brunch.
Din 2008 până în 2013 evenimentul s-a desfășurat doar în ultima sâmbătă a lunii, între aprilie și noiembrie. Apoi în 2013 am început să facem diverse variante ale evenimentului, ca să ne mulăm și să ne adaptăm și altor destinații din interiorul județului Sibiu. Așa a apărut, de exemplu, în zona montană „Picnic în Cindrel”, ulterior au apărut și alte tipuri de evenimente, tot timpul adaptate la teritoriu. Până prin 2017 am rămas în teritoriul Transilvaniei, după care din 2018 am trecut Carpații, în Oltenia; de acolo provine și jumătate din familia mea, de lângă Drăgășani, care imediat după al Doilea Război Mondial s-au mutat în Transilvania, și îmi doream să ajungem și acolo cu evenimentele. Astfel, după 2018 a apărut Muntenia și Oltenia Brunch, iar din 2019 s-a extins treptat în aproape tot teritoriul României. Există inițiative locale care ne susțin în proiectul de a atrage lumea în sate cu ajutorul mâncării și de a povesti după aceea ce se întâmplă în sate.
Care sunt planurile Asociației My Transylvania pentru acest an?
Evenimentele le desfășurăm acum într-un format redus, adică ai voie cu mai puține persoane, trebuie să stai tot timpul afară, nu mai ai voie să faci bufet.
Lucrăm la un proiect, pe care ne concentrăm foarte mult și care mie îmi aduce foarte multe bucurii, pentru că e vorba de zona montană, de Munții Cindrel. O zonă unde sunt colibe de păstori, de ciobani. Ei folosesc aceste colibe în două perioade din an: urcă la colibă imediat după Paște, din mai până pe la jumătatea lui iulie aproximativ; după ce coboară de la stâna de pe munte se reîntorc și rămân în zona de colibe până în februarie. Colibele acestea sunt folosite pe post de „bază” a familiei, când stau și pregătesc fânul vara, în timp ce oierii sunt la stână, la munte, adică la peste 1.600 m. Colibele sunt la 1.100-1.400 m. Ei le numesc „colibi”.
Din păcate, multe dintre acestea sunt părăsite în ultima perioadă, pentru că e foarte greu și ei nu mai acceptă deja toate aceste condiții grele, vor să aibă o viață ca noi, cu curent, cu apă, cu căldură. Iar din această cauză construcțiile se strică, pentru că sunt din lemn. Astfel, am ales zona Râu Sadului în care facem un proiect pilot. Colibele de acolo o să le transformăm într-un mic pachet de eco-turism. Adică oamenii să urce la colibă, în perioada în care familia e acolo, să consume produse de la ei și să plătească bani pentru cazare, dormind în fân, practic. Ei bine, ca să accepte oamenii să doarmă în fân, trebuie să facem niște mici ajustări a podului unde se ține fânul, o treime din pod fiind destinată unei mici încăperi în care o să dormi tot pe fân, dar va fi o saltea umplută cu fân și pe o pernă cu fân. O să încercăm și să restaurăm una sau două colibe pe an, în funcție de câtă energie avem, câți bani găsim etc. Proiectul se numește „Țara Colibelor”. Am și depus o cerere de finanțare la Ordinul Arhitecților din România, ca să organizăm o școală de vară pe ideea aceasta de restaurare a acoperișului tradițional. Astfel ca după școala de vară să avem o echipă locală care poate restaura și alte colibe.
Ce resurse sunt necesare pentru organizarea unor astfel de evenimente și cât de profitabile sunt ele?
Noi, fiind o asociație fără scop patrimonial, urmărim doar să ne acoperim costurile, adică nu vrem să facem profit din activitățile acestea. Dimpotrivă, dacă ne rămân bani, ne gândim cum să facem să-i cheltuim tot pe un proiect ca să salvăm ceva. Dar resursa principală sunt oamenii. Fără ei e foarte greu. Adică nu poți să începi un eveniment cum e un Transilvania Brunch fără o echipă de minim 12 oameni din sat, care să se implice. Lucrăm și cu mulți voluntari.
După care trebuie să ai și noroc de natură, să ai produsele, să ai ce prepara. Partea economică e susținută prin faptul că fiecare participant plătește un bilet, în care noi includem toate muncile din sat, costul produselor, eventuale închirieri, logistică. Și atunci presiunea nu e pe producător să producă cât mai ieftin, ci pe donator, pe participantul la evenimente să vină și să plătească acest bilet. De obicei, fiind oameni din oraș care vin să vadă aceste sate, nu e o sumă mare pentru ei. Până anul trecut a fost 100 de lei, anul acesta e 150 de lei.
Autoritățile județene din Sibiu au inclus componenta de „gastronomie” în strategia de dezvoltare a județului. De ce este aceasta importantă pentru domeniul turismului?
În 2019 a fost Anul Gastronomiei în Sibiu, iar în urma acestui an noi am rămas cu niște moșteniri foarte importante, prin care gastronomia ajunge să aibă o importanță destul de mare. Am definit foarte bine niște termeni, ca lumea să înțeleagă ce înseamnă „local”, ce înseamnă „sustenabil”, ce înseamnă „trasabilitate” etc. Din acel moment, s-a întâmplat o mică accelerare a dezvoltării în zona gastronomică, în sensul că au apărut mai mulți producători care au ieșit la suprafață, restaurantele au început să folosească ingrediente locale și să fie conștiente de valoarea lor și să existe mai multă nevoie sau mai multă implicare pe partea de educație.
Gastronomia este unul dintre pilonii importanți de dezvoltare rurală aproape oriunde. Un sat din Transilvania, la fel ca un sat din Dobrogea sau Banat, are o componentă care e producția de mâncare. Dacă această componentă funcționează, satul e destul de dependent, de autarhic. Dacă nu funcționează, lumea va trebui să-și caute joburi în orașe, să facă naveta; astfel, se rupe teritoriul, se deconectează și nu mai funcționează economia locală și nici nu mai poți profita de resursele naturale pe care le ai în acea zonă și de avantajele pe care le ai.
Gastronomia are foarte multe roluri. Pe lângă cel economic – lași bani în comunitate, pe lângă rolul vizibil – atragi turiști și generezi niște venituri suplimentare, gastronomia are și un rol social – oamenii devin mândri de produsele lor, știu că fac parte din aceleași grupuri de interese, încep să se gândească la calitate etc.
(Interviu publicat în ediția print TB nr. 101 – martie/aprilie 2021)
